Sticker- The green worm

Fără a mai scrie nimic altceva, voi lăsa ultimul sticker realizat de mine, care în curând își va găsi un loc prin minunatul București.

Anunțuri

Pe aici mi-am lăsat amprenta (part.II)

UNArte-FADD, Calea Griviței, București

BD.Iuliu Maniu,Cora, București

Calea Victoriei, București

 


Pe aici mi-am lăsat amprenta (Part.I)

Strada General Vasile Milea, București

Metrou Gara de Nord
Calea Griviței, București

Intrarea din spate a UNArte Bucuresti
Str.General Budişteanu

Strada Buzești, București

Avizier UNArte București secția design

Strada Banului, București


Între vandalism și artă

Am lipsit o săptămână,de pe blog,fiind plecat în București „cu treaba”.Adică să mă mai vad cu prietenii,să mă duc la concerte și să îmi pun în aplicare proiectul,adică să montez două personaje din mozaic.

Totul a decurs bine,în seara de luni a fost montat primul personaj,la ieșirea de la metrou la universitate. Mi-am ales cu grijă locul,astfel încât să nu intervin pe proprietăți private,clădiri proaspăt restaurate,sau renovate,pe monumente, sau lucrarea mea să nu deranjeze trecatorii ( să nu se împiedice de personajul meu). Am ales ca suport un fel de ghiveci, în care trecătorii aruncau gunoaiele,cine a trecut pe la Universitate, la ieșirea de la metrou spre universitate știu despre ce vorbesc. Există trei ghivece,două dintre ele au cate un ornament,iar celui din mijloc ii lipsește ornamentul.Exact acolo am montat eu lucrarea,în locul ornamentului.

Al doilea personaj l-am montat în seara de marți,în gangul care face trecerea între strada Blănari și Lipscani. Un perete plin de stencil-uri, și diferite lucrări realizate cu spray-ul. Din nou mi-am ales spațiul cu grijă,tocmai pentru a nu deranja pe nimeni.

Totuși acest al doilea personaj nu a rezistat mai mult de 5 minute,pentru că un om de la pază,fără prea multă documentație în domeniu,a considerat că am vandalizat peretele,care e plin după cum am spus cu stencil-uri. Dintre aceste lucrări,exact lucrarea mea era cea care strica aspectul peretelui.Nu s-a putut abține să nu o ia jos. Îmi pare rău că nu am reușit să o fotografiez în acel spațiu.

Prima lucrare a reușit să stea la Universitate două nopți și o zi,pentru că în ziua de miercuri,lucrarea nu mai era acolo,cred că a reușit cineva să se împiedice de lucrarea mea,cineva nu a putut să o vadă acolo.Din fericire am reușit să o fotografiez, și mă bucur că timp de două nopți și o zi,oamenii au putut să o vadă.

M-aș mai bucura dacă acel cineva care a luat lucrarea,nu a luat-o că l-a deranjat,ci că i-a placut și ar fi vrut să o aibă acasă.

Mi-am îndeplinit scopul,ci anume ca cineva să vadă aceste lucrări.Dacă au dispărut,înseamnă că cineva le-a văzut, cineva și-a pus în funcțiune neuronii,creierul,cum să facă să ia lucrările.Așadar declar misiune îndeplinită.

Conform DEX:

VANDALÍSM s. n. Distrugere sălbatică a valorilor culturale, artistice etc. ale unui popor; p. gener. distrugere sălbatică și nejustificată. – Din fr. vandalisme.

Mai există o întrebare,oare a fost vandalism ce am facut eu,sau artă?

 


Persefona

Mi-am adus aminte de o melodie foarte tare,un cover mai exact, dupa celebra piesă a celor de la Vama Veche și anume Ana.Cover-ul este cântat de Folk Frate,adică Mysha-chitară,Johnny-voce și Teddy-bass (în melodia asta nu apare bass-ul) și se numește Persefona. Ca să le fac reclamă,Folk Frate cântă în fiecare miercuri în clubul bucureștean Iron City.Unde e Iron City??vizavi de Club A.Acolo mi-am petrecut serile de miercuri din timpul facultății. Vă recomand să faceți o vizită într-o miercuri pe acolo,dar să aveți grijă că provoacă dependență.

PS: faceți abstracție de poza care apare pe clip,vă veți da seama ascultând despre ce e vorba.